În deschiderea ședinței Consiliului Local din data de 24 mai 2019, elevul clujean Victor Șera, care a obținut în acest an premiul I la Olimpiada Internațională de Limba și Literatura Latină a fost premiat de municipalitatea clujeană. Alături de acesta, a fost premiat și profesorul Alexandru Dudău de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, care s-a ocupat de pregătirea elevului.

Așa cum știți, Primăria și Consiliul Local, de fiecare dată premiază excelență și valorile, fie că este vorba de premii naționale sau internaționale, de rezultate la examenul de la finalul clasei a VIII-a sau de examenul de Bacalaureat”, a explicat primarul Emil Boc.

coral

Victor Șera este elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca.

coral

Premiul obținut de elevul clujean a fost însoțit de o elogioasă motivație a comisiei de evaluare: „Mesajul textului lui Horatius este exprimat clar, printr-o traducere cursivă, fidelă textului original. Comentariul literar, construit de o manieră precisă și originală în același timp, bogat în interpretări stilistice adecvate, dezvoltă tema propusă în mod pertinent, erudit și exhaustiv”.

Olimpiada Internațională de Limbă și literatură latină Certamen Horatianum, ediția a XXXIII-a, s-a desfășurat în perioada 14-17 aprilie 2019, la Venosa (Italia).

În urma rezultatului obținut la ediția din anul 2019, România își consolidează poziția a treia în clasamentul internațional al distincțiilor acordate în istoria concursului.

Prin HCL nr. din 421 din 8 mai 2019 s-a alocat suma de 2.000 de lei de la bugetul local pe anul 2019, câte 1.000 de lei/persoană, pentru premierea elevului Victor Șera și a profesorului Alexandru Dudău.

coral