Băiatul de 13 ani care a deschis focul, miercuri, într-o şcoală din Belgrad şi a ucis opt elevi şi un agent de securitate, i-a îngrozit pe asistenții sociali care au asistat la interogatoriul său, după ce ar fi spus că i-a plăcut să audă țipetele copiilor atacați și că îi pare rău că nu i-a omorât pe toți de pe listă, scrie cotidianul din Serbia, Kurir.rs.
„Mi-a făcut plăcere să îi ascult țipând. Îmi pare rău că nu i-am omorât pe toți cei de pe listă, dar când am ieșit în curte să schimb încărcătorul, din rucsac au căzut cocktailurile Molotov și am vrut să le arunc, astfel încât poliția să nu poată intra în școală până nu termin ceea ce am început. Apoi am intrat în panică și mi-am dat seama că cel mai bun lucru e să sun la poliție. Am pus pistolul jos și am sunat”, ar fi spus băiatul în timpul interogatoriului, potrivit sursei citate.
În tot acest timp, asistenții sociali care erau de față nu și-au putut ascunde uimirea. Nu s-au simțit bine în timp ce îl ascultau, a spus o sursă pentru cotidianul Kurir. A fost înfiorător când băiatul a spus „că nici măcar nu-i pare rău pentru colegii săi uciși”. Ceea ce i-a șocat în mod special pe asistenții sociali timpul discuției cu minorul a fost că acesta a recunoscut practic că i-a plăcut cumva să omoare, nu doar că a plănuit crima în mod conștient, ci că și-a și dorit-o.
„Băiatul a recunoscut că a urmărit des filme polițiste, seriale, dar și documentare despre crime în masă, chiar și cele din școli. A fost deosebit de obsedat de documentarul American Tragedy, care arată cum suferă mamele victimelor, dar și cum suferă mama ucigașului din cauza a ceea ce a făcut copilul ei. El a văzut acel documentar de mai multe ori și a identificat-o pe mama ucigașului cu propria sa mamă”, potrivit sursei citate.
Băiatul a identificat-o pe mama ucigașului din filmul documentar cu a lui, pentru că el credea „că femeia nu are nicio empatie față de problemele lui”.
El a vrut ca mamele prietenilor săi uciși să sufere și ele, la fel ca și mama lui. A văzut acea suferință, precum și strigătele copiilor înspăimântați și răniți ca pe un fel de compensare pentru durerea sa psihică. În timpul atacului, pe care îl planificase minuţios timp de o lună, băiatul a tras 57 de focuri de armă, potrivit presei locale. Întreaga ţară, trecută prin ani grei de război, este sub şoc, iar preşedintele a anunţat înăsprirea condiţiilor în care poate fi deţinută o armă de foc.
Având asupra sa două pistoale care aparţineau legal tatălui său, băiatul a tras mai întâi asupra paznicului şcolii şi a trei elevi întâlniţi pe hol. Apoi şi-a împuşcat profesoara şi colegii de clasă care erau la ora de istorie. Atacul s-a petrecut în jurul orei 8:40, în Vračar, un cartier de lux al Belgradului.
Profesoara şi şase elevi au fost spitalizaţi, unii dintre ei cu răni care le pun viaţa în pericol. Băiatul, care s-a predat singur la poliţie, are 13 ani, este în clasa a VII-a şi se află sub vârsta de răspundere penală în Serbia. El va fi plasat într-o instituţie psihiatrică, în timp ce atât tatăl, cât şi mama sa au fost arestaţi. Veselin Milic, şeful poliţiei din Belgrad, a declarat că atacatorul avea şi patru bombe incendiare şi plănuise totul cu atenţie.
„Avea chiar şi numele copiilor pe care voia să-i ucidă şi clasele lor”, a declarat el într-o conferinţă de presă. După masacru, băiatul a declarat s-a simţit complet respins şi a început să planifice cum să ucidă toţi copiii din şcoala sa. Kosta avea asupra sa două foi scrise de mână. Unul era o listă cu 16 nume şi prenume de copii din clasa a VII-a B a Şcolii elementare „Vladislav Ribnikar”.
Pe hârtie era scris sus „OB. P.”, probabil o abreviere pentru „obiective principale”. Un nume a fost tăiat, astfel că pe listă au rămas numele a opt băieţi şi şapte fete. Cel de-al doilea document era un plan colorat al şcolii cu dispunerea sălilor de clasă şi inscripţia „PRIMARY TARGETS”, în limba engleză. Se crede că acesta a fost planul de bază al lui Costa pentru atacul criminal asupra colegilor.