La nivelul Primăriei municipiului Cluj-Napoca va funcţiona o echipă mobilă de intervenţie pentru cazurile de violenţă domestică, care va fi formată din trei reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală şi un poliţist local.

Decizia înfiinţării acestei echipe mobile a fost votată marţi în şedinţa de Consiliu Local, argumentul adus în susţinerea ideii fiind acela că violenţa în familie reprezintă un fenomen cu consecinţe grave în societate.

Potrivit proiectului de hotărâre, transportul echipei mobile pentru intervenţie se realizează cu un mijloc de transport al Poliţiei Locale.

"Fenomenul violenţei domestice reprezintă o temă de actualitate care influenţează, direct sau indirect, viaţa de zi cu zi a cetăţeanului. Conform datelor statistice furnizate de IGPR, violenţa în familie reprezintă un fenomen îngrijorător, cu consecinţe grave în societate.

Astfel, în 2017 la nivelul IGPR au fost înregistrate 20.617 victime ale violenţei în familie dintre care 84 au decedat. Au fost emise peste 3.000 de ordine de protecţie de către instanţă, 1.011 fiind încălcate", se arată în proiectul de HCL care stă la baza argumentării deciziei.

Astfel, în acele cazuri de violenţă în familie va fi trimisă pentru intervenţie echipa mobilă, care va avea sarcina de a verifica situaţia, de a lua măsuri pentru depăşirea riscului imediat şi de a acorda sprijin victimelor.

De asemenea, membri echipei mobile vor avea ca sarcină sesizarea organelor de cercetare penală sau a celor competente pentru a emite ordin de protecţie provizoriu. În cazul în care este necesar, se pot lua măsuri pentru găzduirea victimelor în centre rezidenţiale.

Proiectul a fost votat marţi în şedinţa de Consiliu Local a municipiului Cluj-Napoca.

Sursa: monitorulcj.ro