coral

Un incendiu a izbucnit joi după-masă la fabrica de hârtie din Dej. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, iar în aceste momente încearcă să stingă focul.

coral

„Au intervinenit la fața locului trei autospeciale cu apă și spumă, care au fost suplimentate cu două autospeciale și o platformă pentru intervenții de la înălțimi”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Incendiul a fost stins în cel mai scurt timp.

„Flăcările au fost stinse se lucrează pentru desfacerea panourilor și stingerea focarelor mocnite. La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD, care, până acum, a consultat șase persoane cu suspiciuni de intoxicație cu fum sau arsuri ușoare. Nici una dintre acestea nu a necesitat transport la spital sau investigații suplimentare”, au adăugat cei de la ISU.

coral