Pompierii clujeni au fost chemați vineri dimineață, pe data de 30 iunie, să intervină la un incendiu care a izbucnit la o bucătărie de vară și la acoperișul unei locuințe din Cătunul Calea Lată, în comuna Ciucea, județul Cluj.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un incendiu care se manifestă la o bucătărie de vară și la acoperișul unei case situate în Cătunul Calea Lată, comuna Ciucea.
Flăcările se manifestă pe aproximativ 100 mp, iar echipajele lucrează pentru lichidare. De asemenea, un bărbat de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri minore la nivelul feței, însă pentru moment refuză transportul la spital.
Acționăm la fața locului cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD”, a transmis ISU Cluj.