Primăria Cluj-Napoca demarează lucrările tehnice pentru întocmirea studiilor arheologice intruzive în cadrul proiectului “Întocmire Studiu de Fezabilitate, PUZ și DTAC pentru proiectul Drum Transregio Feleac TR35”, Etapa I – Centura Metropolitana și Etapa II – Drumuri de legătură, conform Autorizației pentru Diagnostic Arheologic Nr. 326/17.07.2019 eliberată de Ministerul Culturii și Identității Naționale-Direcția Patrimoniu Cultural.

coral

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate a zonelor urbane situate în Zona Metropolitană Cluj prin dezvoltarea unui drum nou de mare capacitate – centura metropolitană – și modernizarea drumurilor de legătură, iar scopul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, respectiv a mobilității populației, bunurilor și serviciilor din județul Cluj.

coral

Conform procedurilor specifice, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze: delimitare situri arheologice, sondaje arheologice, măsurători. 

Activitățile menționate mai sus vor fi realizate în perioada august-octombrie 2019.

Primăria solicită cetățenilor ce dețin imobile cu orice titlu, care sunt situate de-a lungul coridorului și în cadrul zonelor studiate, să permită accesul echipelor tehnice și utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiții a studiilor arheologice și a oricăror operațiuni necesare studiului de fezabilitate – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010.

Primăria Cluj-Napoca este la dispoziția cetățenilor pentru informații cu privire la proiectele sale de investiții aflate în diferite faze de dezvoltare. Pentru mai multe informații, vă recomandăm să sunați la Serviciul Administrare Căi Publice, telefon 0264/596030, interior 4410.

Consultarea traseului propus pe care se vor realiza studiile arheologice și harta siturilor arheologice identificate se poate face accesând următorul link de pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro, AICI.

coral