Lotul CFR Cluj a luat trofeul Ligii 1 şi a mers ieri la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca pentru a le mulțumi medicilor și întregului personal medical pentru sprijinul acordat în pandemie.
Jucătorii și staff-ul lui CFR Cluj au luat o pauză de la antrenamente și au mers la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj Napoca pentru a face un gest superb față de medici și asistente, scrie gsp.ro.
”Întreaga echipă alături de staff-ul tehnic, au mers la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca pentru a mulțumi întregului staff medical pentru tot sprijinul acordat în perioada în care o parte din ei au fost internați fiind testați pozitiv cu COVID19. Lupta pe care medicii din acest spital o duc zi de zi cu inamicul invizibil este una extraordinar de mare, iar pentru asta merită aprecierile și toată recunoștința noastră!
Medalia și tricoul de campion vor fi de acum înainte în loc de cinste în Spitalul Medicilor Campioni! Voi sunteți eroii noștri! Vă mulțumim și ne înclinăm în fața voastră!”, susține echipa.
Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, a spus: ”Sunteți eroii nevăzuți ai României, nu numai la acest spital, dar în toate orașele. Am venit aici să vă mulțumim și sper să nu mai avem nevoie de ajutor”.
Directorul Spitalului de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, Ioan Mureșan, le-a mulțumit fotbaliștilor pentru gest. O bună parte din echipa CFR Cluj a fost depistată cu COVID 19 la finalul campionatului trecut, chiar dacă apoi s-a dovedit că rezultatele au fost fals pozitive. Dan Petrescu și câțiva jucători au fost totuși internați la Cluj, ei fiind pozitivi.
CFR a adus la spital și trofeul de campioană în Liga 1 și le-au dat medicilor două tricouri, cu autografele jucătorilor.