coral

Secretarul comunei Gilău, județul Cluj, Cristina Mănăstireanu trage un serios semnal de alarmă despre ceea ce înseamnă serviciile publice medicale și de ambulanță, în vremea coronavirusului.

coral

De mai bine de 72 de ore, Cristina Mănăstireanu are toate simptomele unei infecții cu coronavirus. Are febră, are dureri musculare, arsuri în zona spatelui și tuse seacă. A sunat la 112 și a cerut un echipaj medical deoarece starea ei de sănătate în loc să se amelioreze, se deteriorează continuu. După 72 de ore a venit primul echipaj care i-a recoltat probe pentru depistarea virusului, asta deși la Primăria Gilău sunt deja peste zece cazuri de Covid19, iar ea a primit din partea Direcției de Sănătate Publică Cluj, decizie de carantinare pentru 14 zile.

”Simt nevoia să îmi exprim public, indignarea și revolta față de modul în care Serviciul 112 gestionează dreptul meu la viață și sănătate, garantat de Constituție! Sunt în carantina de patru zile, între timp am toată simptomatologia descrisă de patologia Covid, iar evoluția nu este una bună. Sub tratamentul medicamentos indicat de către medicul de familie, temperatura, febra nu scade, dimpotrivă, crește. Am sunat, atât eu cât și doamna doctor de medicină de familie la 112, dar nu vine nimeni. În această seară (luni seara – n.n.), văzând că febra este ridicată, am mai făcut o încercare. Răspunsul, deosebit de obraznic, a fost „urmați tratamentul indicat de medicul de familie, nu este obligatoriu să fiți consultată de un medic!”. Pai mai 112, nu ți-e rușine să dai astfel de răspunsuri?”, a scris Cristina Mănăstireanu.

 

 

coral