În data de 17 iunie, în jurul orei 17.55, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Florești, în timp ce conducea autoturismul pe D.N.1 E60, în zona sensului giratoriu din localitatea Luna de Sus, județul Cluj, dinspre localitatea Gilău, către Florești, fără a deține permis de conducere.
Polițiștii au identificat proprietarul acestui autoturism, un bărbat de 34 de ani din Florești, stabilindu-se că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17.30, a condus autoturismul mai sus menționat, fără a deține permis de conducere, din Florești înspre satul Luna de Sus, județul Cluj, iar la întoarcere, i-a încredințat spre conducere autoturismul, tânărului de 22 de ani, deși știa că acesta nu deține permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul spre conducere unei persoane care nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute ți pedepsite de Codul Penal.