Un nou trend apărut pe TikTok susține că un shot de ulei de măsline, luat înainte de o noapte de consumat alcool, ajută la prevenirea mahmurelii, însă nu toți specialiștii în sănătate sunt convinși că funcționează, relatează New York Post.

Acest truc există de zeci de ani, însă a luat amploare în luna aprilie, când producătorul muzical Benny Blanco a testat această teorie împreună cu prezentatorul american Jimmy Fallon.

„Prietenul meu, Nino, m-a învățat acest lucru. Au venit niște oameni bătrâni din Italia și au zis „, a explicat Blanco în cadrul emisiunii „The Tonight Show”

Acesta a susținut că a mai testat tehnica și că a dat rezultate pozitive.

„A fost cel mai rău shot? Da. A funcționat? Da. O s-o fac din nou? Poate”, a mai spus acesta.

Argumentul care stă la baza mitului mediterean este faptul că uleiul de măsline, care este bogat în grăsimi sănătoase, învelește stomacul. Mâncărurile bogate în grăsimi pot să încetinească procesul de golire a stomacului și să amâne absorbția alcoolului.

Aproximativ 20% din cantitatea de alcool consumată este absorbită în sânge prin stomac, în timp ce restul ajunge în intenstinul subținere, unde se absoarbe mai rapid.

Mulți specialiști sunt, însă, de părere că există variante mai bune atunci când vine vorba de eliminarea mahmurelii.

Mai mulți dieteticeni au declarat pentru revista People că hidratarea cu apă, apă de cocos, sau cu băuturi cu electroliți, reprezintă cea mai bună modalitate de a preveni durerile de cap după o noapte de consumat alcool.