Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, cererea fraţilor Andrew şi Tristan Tate, prin care solicitau să li se permită să părăsească România pentru a călători în Uniunea Europeană.
Decizia este definitivă.

Andrew şi Tristan Tate nu vor putea părăsi România pentru a călători în UE

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins cererea fraţilor Tate prin care solicitau să poată călători în UE.

„Respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi tate Tristan privind înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României cu obligaţia de nu părăsi limita teritorială a Uniunii Europene, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată”, potrivit deciziei magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, pronunţate marţi.

Decizia Curţii este definitivă.

Astfel, fraţii Andrew şi Tristan Tate nu vor putea părăsi România pentru a călători în spaţiul UE.

În urmă cu o săptămână, cererea fraţilor a fost admisă de magistraţii Trinunalului Bucureşti, însă decizia nu a fost definitivă.