Înaintea Summitului UE-Balcanii de Vest, Klaus Iohannis a fost întrebat miercuri dacă Ucraina și Republica Moldova vor fi tratate ca entități separate sau într-un pachet comun în negocierile pentru aderarea la UE.
„În ceea ce privește Ucraina și Moldova, cred că opinia majoritară în Consiliu va rămâne aceeași, anume că Ucraina și Moldova ar trebui să avanseze împreună. Dacă nu există accept pentru Ucraina, este puțin probabil să existe pentru Moldova”, a declarat președintele.
Ungaria, care împarte o graniță cu Ucraina, este una dintre țările care se opun aderării Ucrainei la UE, conform informațiilor Sky News.
Premierul Viktor Orban, care în trecut a evidențiat legăturile sale cu Moscova, a afirmat în parlamentul de la Budapesta că o asemenea inițiativă nu servește intereselor Ungariei.
„Având în vedere datele, analizele economice și, luând în serios faptul că discuțiile cu Ucraina ar urma să ofere statut de membru – nu ar folosi aceasta ca pe un gest politic, deoarece acest statut nu ar servi acestui scop – trebuie să spunem că această gândire în momentul actual este absurdă, ridicolă și lipsită de seriozitate”, a subliniat el într-un discurs.
Conform procedurilor, toți membrii UE trebuie să fie unanimi în acceptarea noilor membri, iar Orban a indicat că țara sa va opune rezistență oricărui vot în această direcție.