Președintele României încheie campania electorală la Cluj-Napoca. Vine însoțit de Rareș Bogdan, cel care deschide lista candidaților PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Klaus Iohannis se va întâlni cu activul de partid, însă își va lansa și cel mai nou volum – „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”.

Administraţia Prezidenţială a comunicat programul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Cluj-Napoca: 

  • 14:10 – Întâlnire cu autoritățile locale din regiune. Grand Hotel Italia
  • 17:00 – Evenimentul de lansare a volumului „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”. Sala Auditorium Maximum,  Universitatea Babeș-Bolyai

La Cluj-Napoca, Iohannis le va vorbi cetățenilor despre lupta anticorupție, referendumul pe Justiție și alegerile europarlamentare, votul pentru cele două evenimente politice urmând să aibă loc duminică, 26 mai 2019. 

"Referendumul și alegerile europarlamentare sunt, ambele, despre viitorul nostru, al românilor. Umblă politicieni prin țară să spună că votul din 26 mai nu este important. Ba da, pentru români este foarte important să dea un răspuns clar atacurilor pesediste asupra justiției.

În loc să se preocupe de problemele țării, PSD a avut în cap de la bun început doar să rezolve dosarele hoților cocoțați în vârful statului. Noi nu suntem un neam de hoți, suntem un popor care vrea justiție dreaptă și trebuie să ne eliberăm de această guvernare eșuată și toxică a PSD.

Într-o democrație, lucrurile se schimbă prin vot. Iar dacă vrem schimbare, pe 26 mai votăm!", a declarat Klaus Iohannis. 

Volumul „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” este un ghid care prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituțiilor care o definesc, a valorilor ei și a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent. Totodată, cartea prezintă beneficiile pe care le are România în contextul apartenenței la proiectul comunitar. Cartea va putea fi achiziționată în cadrul evenimentului sau de pe curteaveche.ro, la prețul de 59 de lei. Iohannis a mai publicat volumele "Pas cu pas" (2014) şi "Primul pas" (2015).