Ieri, 5 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a lansat campania ,,10 pentru siguranță”, în cadrul unei conferințe de presă.

coral

Campania destinată creșterii gradului de siguranță a elevilor se va derula până în 20 septembrie, perioadă în care vor fi intensificate acțiunile de informare a elevilor, părinților și cadrelor didactice.

coral

În pragul noului an școlar, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, alături de Instituția Prefectului, Inspectoratul Școlar, Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională Impotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Gruparea de Jandarmi Mobilă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, va organiza acțiuni de informare și prevenire în unitățile de învățământ și în zone care concentrează publicul țintă: părinți, copii și profesori. 

Structurile implicate vor aborda subiecte diverse, de la siguranța rutieră – la pericolul consumului de droguri, a traficului de persoane ș.a., astfel încât toate acțiunile polițiștilor să conducă la siguranța copiilor!

coral