coral

Clujenii se vor putea bucura începând de vineri, 19 aprilie 2019, de 6 căsuțe cu cărți amplasate în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” al Universității Babeș-Bolyai.

coral

Căsuțele cu cărți au fost amplasate în aer liber, în zonele de joacă pentru copii, lângă băncile de pe aleea principală și în zona foișoarelor din Parcul Sportiv, inițiativa încurajând lectura în spațiile publice, precum și atitudinea responsabilă față de bunurile folosite în comun.

Cărțile vor putea fi citite pe loc sau vor putea fi împrumutate, condiția fiind să fie aduse înapoi sau să fie înlocuite cu alte cărți. Oricine va dori va putea dona cărți pentru aceste mini-biblioteci, lăsându-le în căsuțe.

Această inițiativă accentuează dorința Universității Babeș-Bolyai de a fi mai aproape de comunitate. Prin acest tip de acțiuni dorim să oferim o nouă funcție parcului, să demonstrăm că sportul și lectura fac echipă bună și, totodată, să încurajăm oamenii, în special copiii, să citească din ce în ce mai mult.

Dorim să venim și în întâmpinarea celor care își aduc copiii sau nepoții la sport, în parc și care vor putea de acum să își petreacă timpul citind în aer liber în Parcul sportiv universitar „Iuliu Hațieganu” cel mai mare și mai modern campus sportiv universitar din România”, precizează conf. univ. dr. Cristian Litan, prorectorul UBB responsabil cu formarea continuă, învățământul la distanță și frecvență redusă, Editura Presa Universitară Clujeană.

Inițiativa face parte din seria de evenimente realizate în Săptămâna Națională a Bibliotecilor (15-19 aprilie 2019).

coral