Un italian care a încercat să își stranguleze soția a fost achitat joi pe motiv de somnambulism, după ce instanța a decis că acesta nu era conștient de acțiunile sale în acel moment, relatează presa italiană, citată de AFP.
În noaptea de 4 ianuarie 2021, locuitorul în vârstă de 60 de ani din Braone, un sat de munte din Lombardia (nord), a fost trezit de soția sa, care a încercat să slăbească strânsoarea mâinilor de pe gâtul său mușcându-l.
„Nu am vrut, dormeam”, a repetat mereu acuzatul în timpul procesului său la tribunalul din Brescia.
„Am crezut că erau hoți care intraseră în casa noastră și că el (soțul ei) și fiul meu suferiseră deja ce era mai rău”, a mărturisit supraviețuitoarea. Când și-a recunoscut agresorul, a văzut un bărbat „în transă”.
S-a aruncat de la etaj Când s-a trezit, acesta și-a dat brusc seama de ceea ce făcuse, și-a eliberat soția și s-a aruncat pe fereastra de la etajul 3, provocându-și răni grave.
Victima, care a insistat că nu a fost niciodată supusă la violențe din partea lui, nu s-a constituit parte civilă. Cuplul este acum separat.
Experții au considerat această versiune plauzibilă, iar procurorul a fost de acord cu versiunea. „Nu era conștient”, a concluzionat procurorul general în pledoaria sa finală, în ciuda persistenței îndoielii cu privire la faptul că acuzatul nu avea deloc discernământ și voință.
Avocatul apărării, Maria Cristina Sandrini, a susținut că clientul său nu este responsabil din punct de vedere penal. „Starea (psiho-fiziologică) a clientului meu în acea noapte era total alterată”, a susținut ea.