Un caz neobișnuit s-a petrecut în Italia. Părinții unui copil în vârstă de doi ani au solicitat în instanță ca acestuia să i se facă transfuzie, în timpul unei intervenții chirurgicale pe inimă, doar cu sânge primit de la donatori nevaccinaţi anti-Covid, scrie RAI News.
Părinţii şi-au întemeiat dorinţa pe motive religioase, a afirmat avocatul lor. Ei au prezentat spitalului o listă de circa 40 de persoane dispuse să doneze sânge şi care nu fuseseră vaccinate anti-COVID-19.
Într-un mod total neașteptat pentru părinți, Tribunalul pentru minori a decis că intervenţia chirurgicală planificată poate continua la un spital din Bologna, iar serviciile sociale să preia custodia provizorie a copilului.
Tribunalul din oraşul Modena a dat sentinţa marţi, într-un caz care a atras atenţia la nivel naţional încă de la începutul conflictului izbucnit la începutul lunii februarie.