O femeie din județul Gorj a primit o condamnare la cinci ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată de înșelăciune. Victima ei, un bărbat italian în vârstă de 71 de ani, pe care l-ar fi „tapat” de aproape 800.000 de euro.
Românca i-ar fi promis italianului că se vor căsători și vor întemeia o familie, astfel obținând de la acesta mari sume de bani.
Ulterior, olteanca nu a mai răspuns la telefon, rupând orice legătură cu victima sa.
Italianul a pierdut 800.000 de euro
Lăsat cu ochii în soare, italianul a „aterizat” de urgență în România, decis să-şi caute dreptatea în țara femeii care-i jurase dragoste eternă.
Povestea celor doi a început în 2013, pe când ea avea 32 de ani, iar el, 71. La vremea respectivă, românca i-a promis o familie, că se vor căsători și vor trăi fericiți.
Bucuros și încrezător în vorbele femeii, italianul i-a trimis, timp de doi ani, diverse sume de bani, în total vreo 800.000 de euro.
La un moment dat, între cei doi s-a produs ruptura, românca anunțându-l direct că nu mai vrea o relaţie cu el și, pe cale de consecință, să nu o mai caute.
Falimentat, bărbatul a venit în România și a depus o plânge penală pe numele oltencei.
Dosarul instrumentat de anchetatori a ajuns în instanța, iar magisraţii Tribunalului Gorj au condamnat-o pe femeie la cinci ani de închisoare pentru înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.
De asemenea, judecătorii au mai stabilit şi daune materiale în valoare de peste 670.000 de euro, la care se adaugă dobânda din 2017 până la data plăţii, precum şi daune morale în valoare de 10.000 de euro.
Verdictul Tribunalului Gorj nu este definitiv.
Altfel, autorităţile române au pus sechestru pe mai multe bunuri aflate în proprietatea femeii, printre care maşini, terenuri şi proprietăți din județele Gorj, Ilfov, Bucureşti şi Constanţa.