Magistrații Curții de Apel Cluj au decis să organizeze proteste prin suspendarea activității lor, ca reacție la modificările legislative propuse privind pensiile de serviciu. Coaliția de guvernare a făcut cunoscut faptul că intenționează să mărească gradual vârsta de pensionare pentru magistrați și să schimbe modul de calcul al pensiilor, astfel încât să se ia în considerare veniturile pe o perioadă mai lungă, nu doar cele din ultimul an de activitate.
Magistrații Curţii de Apel Cluj au decis să amâne judecarea cauzelor, cu excepția celor urgente, începând cu data de 21 iunie 2023.
Magistrații susțin că modificarea pensiilor speciale ar încălca independența justiției. Pensiile magistraților sunt printre cele mai mari pensii din sistemul bugetar, iar reforma pensiilor speciale a fost asumată de guvern prin PNRR. Decizia magistraților va avea impact și asupra mediului de afaceri, dat fiind că multe litigii comerciale ajung în instanțe, însă magistrații clujeni spun că protestează „în interesul societății”.
„Sistemul judiciar se află într-o starea de criză acută a resurselor umane, în condiţiile în care 1.129 de posturi de judecător sunt deja vacante. Mai grav, funcția de judecător nu mai este atractivă pentru absolvenții de vârf ai facultăților de drept, dat fiind că, deși a scăzut media necesară admiterii în magistratură la nota șase de la nota opt, locurile scoase la concurs rămân an de an parţial neocupate.
Volumul extrem de muncă, în rândul judecătorilor, agravat de plecările masive din sistemul judiciar, în contextul incoerenţei şi lipsei de transparenţă a puterii legiuitoare, subdimensionarea schemelor de personal, numărul foarte mare de cauze ce trebuie gestionate de judecători, incompatibilitățile şi interdicţiile profesiei sunt aspecte ce trebuiau cântărite de legiuitor, atunci când a decis să lovească nemeritat corpul judecătorilor, prin afectarea statutului şi a independenţei, prin lezarea chiar a demnităţii profesiei.
Pe data de 06.06.2023, judecătorii din întreaga ţară, prin adunările generale, au atras atenţia asupra gravelor probleme ridicate de acest proiect, solicitând ca orice soluţie legislativă să fie urmarea unui dialog între puterea judecătorească şi puterile legislativă şi executivă. De atunci nu s-a înregistrat niciun progres, ci, mai mult, amendamentele lansate intempestiv în spațiul public în data de 29 mai 2023 au fost menținute, la fel cum a fost menținută și afirmația făcută de reprezentanții celorlalte puteri privind adoptarea acestora în scurt timp, în pofida punctelor de vedere clare, exprimate ferm de instanțele judecătorești, fiind ignorată, de către reprezentanții celorlalte puteri și deschiderea spre dialog a instanțelor.
În aceste condiții, criza de personal expune sistemul judiciar la destructurare, cu efecte negative greu de înlăturat, afectând în mod direct dreptul la un proces echitabil al fiecărui cetăţean.
Facem cunoscut opiniei publice faptul că regretăm profund că am fost nevoiţi să recurgem la această formă de protest, însă este în interesul societăţii ca statutul judecătorului să fie unul puternic, respectat şi independent. Statutul judecătorului nu este un privilegiu al acestuia, ci este dreptul societăţii de a avea o justiţie independentă şi imparţială. Independenţa judecătorului nu poate face obiectul negocierii politice, iar un corp profesional desconsiderat nu va mai oferi societăţii acele garanţii de independenţă, atât de necesare.
Reglementarea pensiei de serviciu, şi nu specială, pentru magistrați este un drept recunoscut de legiuitor de-a lungul timpului, existența acesteia fiind justificată în mod obiectiv de statutul judecătorilor care impune obligații și responsabilități, interdicții și incompatibilități, limitări care nu se regăsesc la alte categorii profesionale, constituind așadar o compensație a rigorii statutului judecătorilor.
Eliminarea acestei componenţe a independenţei judecătorului este în dezacord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale care a decis că eliminarea acestei pensii pentru judecători este contrară exigențelor actuale, pe care importante documente internaționale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile judecătorilor, în considerarea importanței rolului acestora în apărarea statului de drept.
Totodată, judecătorii întruniți în Adunarea Generală au decis să sesizeze Președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Avocatul Poporului, Președintele României, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului, pentru a sprijini întregul corp al magistraţilor, prin formularea obiecţiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituţională a României.
De asemenea, s-a hotărât mandatarea preşedintelui Curţii de Apel Cluj în adoptarea unei rezoluţii de către preşedinţii curţilor de apel, în cadrul întâlnirii ce se va desfăşura la Iași, în data de 30.06.2023, în raport de stadiul procesului legislativ de la acel moment.
Pentru a reduce la minim prejudicierea interesele justiţiabililor, Adunarea Generală a decis judecarea, pe parcursul protestelor, a următoarelor cauze:
1. în materie non penală: suspendarea executării hotărârilor, suspendarea executării actelor administrative, suspendarea executării silite, măsuri asiguratorii şi ordonanţe preşedinţiale; măsuri de protecţie a minorilor în situaţii de urgenţă; tutelă; curatelă; ordin de protecţie; declararea ca indezirabili; incidente procedurale şi strămutări privind cauzele de mai sus.
2. în materie penală: cereri de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu excepţia celor care au ca obiect contestaţie privind durata procesului, dosare cu inculpaţi faţă de care s-au luat măsuri preventive în cauză, măsuri preventive, măsuri asigurătorii şi măsuri de siguranţă, contestaţii la executare care privesc aceste măsuri; cauze în care răspunderea penală este susceptibilă de a fi prescrisă în termen scurt; incidente procedurale privind cauzele de mai sus.
Pentru reevaluarea situaţiei, în funcţie de stadiul procesului legislativ, Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj urmează să fie reconvocată la un moment ulterior”, se arată în comunicatul publicat de Curtea de Apel Cluj.
Magistraţii de la mai multe instanțe și parchete din țară au anunțat că își vor suspenda astăzi activitatea pe termen nelimitat. Greva aduce efecte majore în sistemul judiciar. Toate procesele aflate pe rol, penale, civile sau comerciale vor fi amânate, mai puțin cele urgente. Adică cele care revin judecătorilor de drepturi și libertăți ori răpirile internaționale de copii sau ordinele de protecţie.