Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, instituție medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită doamnele interesate să efectueze, în mod gratuit, testul Babeș-Papanicolau. Parte a campaniei derulate în cadrul Programului național de depistare precoce a cancerului de col uterin, testul se adresează tuturor femeilor cu vârsta peste 25 de ani, cu domiciliul în județul Cluj, indiferent de calitatea de asigurat a acestora.

coral

Medicii unității sanitare recomandă tuturor femeilor să profite de această oportunitate și să apeleze la metodele de prevenție și diagnosticare precoce, cu atât mai mult cu cât testul este gratuit. Metoda Babeș-Papanicolau, împreună cu controlul de rutină, sunt cele mai importante și eficiente investigații ginecologice pe care doamnele trebuie să le efectueze pentru a se asigura că viața nu le este pusă în pericol. Această analiză este nedureroasă și identifică, de timpuriu, celulele cu potențial malign din colul uterin, chiar înainte ca ele să ajungă într-un stadiu avansat în care nu se mai poate interveni.

coral

Echipa de specialiști a instituției medicale, cu vastă experiență profesională, efectuează această operațiune în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00, iar recoltarea se face în toate cabinetele de ginecologie ale Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, de pe strada Moților nr.19, pe baza formularului special, eliberat de medicul de familie.

Specialiștii amintesc că practicarea sistematică a metodei Babeș-Papanicolau poate reduce semnificativ, în peste 90% din cazuri, riscul apariției unui cancer invaziv de col uterin. Astfel, echipa de medici din Ambulatoriul Integrat utilizează cele mai performante metode de tratament personalizat conform nevoilor pacientelor, iar Serviciul de Anatomie Patologică oferă servicii la standarde înalte pentru diagnosticarea cancerului de col uterin: citologie în mediu lichid, imunohistochimie și genotipare HPV.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot apela numerele de telefon 0264/599226 și 0364/131177 sau se pot prezenta la sediul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, fostul Centru de Diagnostic și Tratament, situat pe Calea Moților nr.19.

coral