Preşedintele USR, Elena Lasconi, a vorbit luni seară, la Digi24, despre scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European și a spus că mesajul eurodeputatei este „fascist şi pro-Putin” şi că nu aceasta este calea României. Lasconi crede că intervenţiile Dianei Șoșoacă în PE „o să fie din ce în ce mai puţine”.

Întrebată dacă Diana Şoşoacă şi ce-a făcut în Parlamentul European ne face bine sau ne face rău, Lasconi a declarat: „Ea acolo reprezintă o ţară, nu-i reprezintă doar pe cei care au votat-o”.

Preşedintele USR crede că Diana Şoşoacă va avea foarte puţin timp de adresare de la tribunal Parlamentului European: „Intervenţiile domniei sale o să fie din ce în ce mai puţine”.

În plus, liderul USR crede că „extremele nu sunt bune”.

„Mesajul domniei sale este fascist şi pro-Putin, nu asta este calea. Noi suntem pro-Occident, pro-NATO, pro-Uniunea Europeană şi vedem cât de important este că suntem aşa. Dar ar trebui să-i ascultăm pe românii care au votat-o şi să vedem unde s-a greşit şi de ce s-a întâmplat asta, pentru că nu a fost un accident. Deci noi trebuie să ascultăm întotdeauna românii”, a mai declarat LAsconi.

Aceasta a precizat că nu va da niciodată cu pietre ăntr-o femeie, dar are dreptul să nu o voteze.

Europarlamentarul SOS România Diana Şoşoacă a fost escortată joi afară din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen. Şoşoacă şi-a pus botniţă, a strigat „Aţi omorât oameni” şi „Am fost votată de români”.