Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelei de gaze naturale în cele patru sate aparținătoare ale comunei Țaga: Sântioana, Sântejude, Sântejude-Vale și Năsal.
„Introducerea gazului în comuna Țaga va spori, în mod cert, atractivitatea investițională și turistică a zonei, cunoscută atât pentru salba de lacuri piscicole cât și pentru brânzeturile tradiționale fabricate aici”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
Proiectul prevede extinderea rețelei de gaze naturale existente în reședința de comună, Țaga, atât înspre est, în satul Năsal, cât și pe direcția nord-vest în localitățile Sântioana, Sântejude și Sântejude-Vale. Noul sistem de distribuție a gazelor naturale se va întinde, astfel, pe o lungime de aproape 37 de km și va cuprinde racorduri la toți consumatorii care și-au exprimat dorința.
În valoare totală de 21,5 milioane de lei, investiția va fi realizată de Primăria comunei Țaga, atât din fonduri europene cât și cu finanțare de la bugetul local.
Introducerea gazelor naturale în comuna Țaga va spori considerabil gradul de confort și nivelul de trai al locuitorilor din cele patru sate și va crea, totodată, posibilitatea diversificării activităților comerciale precum și a atragerii de noi investiții.
„Deocamdată am încercat două proiecte. Unul e pe fonduri guvernamentale, unde e doar comuna Țaga. Am primit autorizația de construire și urmează să obțin finanțarea. Pe fonduri europene nu poate fi depus fiindcă nu am o mie de branșamente așa că am început un alt studiu de fezabilitate cu comunele Geaca și Patlaca pe care să îl depunem pe un alt program de finanțare dacă se vod deschide. Așa am avea împreună peste 2.000 de branșamente și ar fi eligibil. Cum se va întâmpla, nu pot spune încă, unde vom găsi sursa de finanțare. Eu încerc în ambele situații”, a declarat pentru BZC Romulus Mârza, primarul comunei Țaga.