Ministerul Muncii a propus modificarea legislației actuale, în ceea ce privește cumulul de pensie cu salariul. Însă Guvernul a respins această propunere. Iată despre ce e vorba.
Autoritățile și-au propus să interzică cumulul pensiei cu salariul de la stat, măsură ce face parte dintr-un amplu proiect de reformare a sistemului de pensii și pieței muncii din țara noastră.
Guvernul a respins propunerea Ministerului Muncii, privind modificarea legislației actuale cu reglementări menite să permită cumulul pensiei anticipate sau anticipate parțiale cu venituri salariale din mediul privat sau de la stat.
Acest lucru vine în contextul în care Guvernul a aprobat, recent, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar. De asemenea, persoanele din sistemul public sau privat, ajunse la vârsta de pensionare, pot opta să își continue activitatea până la 70 de ani.
Proiectul de ordonanța prevedea și cumulul pensiei anticipate și cu venituri obținute, ca urmare a activităților desfășurate atât în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială.
Acum, cumulul în cauză este permis pentru venituri din activități independente, așa cum sunt ele reglementate de Codul Fiscal, indiferent de nivelul acestora. Pensia anticipată parțială sau pensia anticipată nu se cumulează, însă, cu venituri obținute în baza unui contract individual de muncă.
”Noi n-am fost de acord cu această propunere și din ordonanță a fost scoasă acea prevedere, deci pensia anticipată nu se poate cumula cu salariul”, a spus Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.
Interdicția de a cumula pensia cu salariul de la stat reprezintă una dintre rezoluțiile principale ale actualei coaliții de guvernare. Se pare că vor exista și excepții de la această regulă.