Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, care vizează realizarea Drumului Bistriței – Lot 2, continuă în ritm alert.
În această etapă se execută lucrări de așternere a celui de-al doilea strat de asfalt, respectiv cel de uzură, pe raza comunelor Jucu și Bonțida, de la intersecția cu drumul județean DJ 109D, pe direcția localității Bonțida.
Operațiunile, în totalitatea lor, vizează un tronson în lungime de aproape 17 kilometri, mai exact între kilometrul 0+000 și kilometrul 16+933.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”Suntem tot mai aproape de finalizarea lucrărilor pe acest important drum județean, lucrările de asfaltare derulându-se în ritm susținut și datorită condițiilor meteorologice foarte favorabile. Modernizarea și reabilitarea acestuia va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor din zonă, dezvoltarea economică a zonei de centru a județului Cluj, fluidizarea traficului, precum și creșterea nivelului de siguranță a participanților la trafic.”
În această etapă, stadiul fizic al lucrărilor deja executate este de 85%, în condițiile în care au fost realizate atât podețele transversale, cât și șanțurile betonate, rigolele carosabile și accesele la proprietăți într-un procent de aproape 90%.
De asemenea, lucrările de modernizare au prevăzut și reabilitarea a cinci poduri. Acestea sunt finalizate în proporție de peste 90%, inclusiv noul pod peste râul Someș din localitatea Bonțida care a fost construit în urma demolării vechiului pod.
Proiectul prevede, de asemenea, și realizarea de acostamente, marcaje și semnalizare rutieră, precum și reabilitarea trecerii cu calea ferată din localitatea Bonțida.