Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în această perioadă în Turcia asupra faptului că este recomandabil să verifice cu atenţie traseul deplasării ţinând cont de faptul că au loc proteste în capitala Ankara, la Istanbul, Izmir şi în alte mari oraşe.

Sunt vizate – în principal – pieţe şi artere rutiere majore din marile oraşe turceşti, zonele centrale şi turistice din Istanbul (precum Beyoglu, Galata, Taksim, Istiklal, Eminonu), respectiv zonele limitrofe universităţilor, sediilor de partid şi/sau locaţii ale administraţiei publice/centrale, precizează MAE într-un comunicat difuzat sâmbătă.

Astfel, cetăţenii români sunt sfătuiţi să respecte instrucţiunile autorităţilor locale, să evite zonele aglomerate din marile oraşe ale Turciei.

Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945; +90.312.447.7940, Consulatului General al României la Istanbul: 90 212.358.0516 şi Consulatul General al României la Izmir: +90 232 4650579, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii call center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Ankara: +90 5323181726, Consulatului General al României la Istanbul: +90 533 5420695, Consulatului General al României la Izmir: +90 5304150077.

MAE recomandă totodată consultarea paginilor de internet ankara.mae.ro, istanbul.mae.ro, izmir.mae.ro şi www.mae.ro.

Peste 340 de arestări în Turcia după manifestațiile izbucnite ca urmare a arestării primarului din Istanbul

Autorităţile turce au reţinut 343 de persoane în timpul protestelor de peste noapte din mai multe oraşe împotriva arestării primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne turc.

Zeci de mii de turci au ieşit în stradă în demonstraţii paşnice începând de miercuri, când Ekrem Imamoglu a fost reţinut sub acuzaţii precum corupţie sau sprijinirea unui grup terorist.

El este principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, pe care îl depăşeşte în unele sondaje de opinie.

Partidul Republican al Poporului, principala forţă de opoziţie, din care provine primarul Istanbulului, a condamnat decizia ca fiind motivată politic şi a îndemnat susţinătorii să demonstreze legal.