Nebănuite sunt căile dragostei, chiar şi la ţară – sau, poate, mai ales acolo! Luni, 17 august, la I.M.L.Cluj şi-au făcut apariţia o femeie în vârstă de 75 de ani şi fiica ei, de 55, pentru a li se elibera certificat medico-legal. Ambele provin dintr-o localitate aflată pe raza comunei clujene Sâncraiu. Le întreb ce-au păţit şi, când aflu răspunsul, aproape că pic de pe scaun: bătrâna îmi spune, cu francheţe, că sâmbătă, 15 august, a încasat împreună cu fiică-sa o bătaie cu parul – tocmai de la un ins încornorat, în gospodăria căruia îşi face veacul fiul ei, şi de unde nu-l mai poate scoate!
Din motive lesne de înţeles, am să relatez doar faptele, fără să menţionez numele celor implicaţi, pentru a nu-i da „rezonanţă” naţională – deşi la nivel local povestea acestui triunghi amoros e de notorietate, constituind un subiect permanent de distracţie pentru oamenii din zonă. Bătrânica, masându-şi permanent spatele, îşi începe istorisirea. Fără să zâmbească, sub privirile de înmormântare ale fiicei sale: „Din păcate, fiul meu umblă la soţia unui proprietar de animale de la noi din sat şi tot timpul poate fi găsit acolo, zi şi noapte, chefuind chiar împreună cu soţul ei. Nu înţelegem prea bine ce se întâmplă, deşi când cucoana s-a fi plâns prin sat că bărbatu-său a părăsit de ceva vreme „câmpul de bătălie”, gândul ne-a zburat repede la el, c-ar „meşteri” ceva pe acolo. Asta, fiindcă băiatul nu se mai gândeşte deloc la alte femei şi singurul său traseu e la familia asta.”
Se opreşte o clipă, trage puternic aer în plămâni, după care continuă: „Sâmbătă, de Sfântă Mărie, mi s-a stricat podeaua de la coteţul de porci şi am luat-o cu mine pe fiică-mea, ca să-l aducem acasă pe băiat şi să-mi repare podeaua, că iese scroafa în curte, pe sub gard – şi-mi mănâncă găinile. Ceea ce s-a şi întâmplat deja astăzi, cu una dintre ele, fiindcă după întâmplarea de sâmbătă podeaua a rămas tot stricată… Ajunşi la casa consăteanului nostru, l-am văzut ieşind la uşă, aşa că l-am rugat să-l cheme pe fiul meu, care se afla precis înăuntru – fiindcă altundeva nu putea fi! Iar acesta ne-a întâmpinat cu înjurături de mamă şi de Dumnezei şi ne-a spus atât: „No, vă omor io pe voi!” Şi o înhăţat o bâtă ciobănească, s-a repezit în fugă la noi – şi a început să ne lovească peste spate, mâini şi osul de la coloană (n.n. – coloana cervicală) de ne-a rupt! Culmea, băiatul meu nici măcar nu s-a sinchisit să iasă din locuinţă, ca să ne apere sau să-i spună individului să se liniştească! Am reuşit până la urmă să scăpăm de acolo şi, după aceea ne-a dus cealaltă fată a mea la Spitalul din Huedin, unde medicii ne-au acordat primul ajutor!” Intervine în discuţie şi fiica bătrânei, cătrănită-foc, la rândul său: „Omul ăsta e de o agresivitate ieşită din comun şi am să vă povestesc o întâmplare celebră cu el, de pe vremea când trăia şi taică-său, care era la fel de violent. Atunci satul, prin opt reprezentanţi, a ţinut şedinţă legată de angajarea unui cioban pentru animalele obştei, însă el şi taică-său doreau să ne lăsăm animalele la turmele lor, ca să ne manevreze cum vor – şi să primim …nimica. Şi, după ce au angajat ciobanul, reprezentanţii satului au cinstit evenimentul, cu mai multe pahare de pălincă, şi s-au ameţit puţin. Iar, când au ieşit din casa respectivă, i-au luat imediat în primire cei doi, tatăl şi fiul. Tânărul îi secera dintr-o singură lovitură – şi oamenii cădeau, ca baloţii de fân, parcă aranjaţi, când într-o parte, când într-alta. A fost mare minune faza aia, nu ne-a venit să credem, deşi scena era tristă am început să râdem în hohote. Şi, a doua zi, când să facă plângere oamenii la poliţie, ce să vezi! Chiar bătăuşul avea ambele mâini în ghips şi-i ameninţa pe cei bătuţi că are atâta putere încât le face plângere penală şi va dovedi că ei l-au bătut pe el, nu invers! Vă daţi seama, văzând asta, oamenii s-au lăsat păgubaşi până la urmă!” Bătrânica îşi aminteşte şi ea două întâmplări cu acest individ, pe care mi le relatează, într-un suflet: ”Acum câţiva ani, tot el ne-a aprins o căpiţă aflată în spatele şurii. Dar, norocul nostru a fost că vântul nu bătea, aşa că am reuşit să stingem focul, altfel lua foc întreaga noastră gospodărie! Şi, altădată, m-am dus până la el, tot aşa, cu ceva probleme. Am trecut de poartă şi am intrat în curte, iar el a asmuţit câinele lui ciobănesc, cerându-i să mă rupă! Dar câinele nu l-a ascultat şi s-a aşezat frumos în faţa mea, dând bucuros din coadă. Asta mă face să cred că până şi câinele lui e mai OM decât el!”
Nu apucă să-şi încheie fraza şi ambele femei sunt poftite în cabinetul de consultaţii. Se întorc, după câteva minute, cu câte un certificat în care i s-au recomandat: bătrânicii – 4 zile de îngrijiri medicale, iar fiicei sale, una…
Şi, înainte să părăsească instituţia medicală clujeană, femeia doreşte să-mi mai spună ceva, printre lacrimile ce-i curg pe obraji: „Tot necazuri am în această viaţă, în loc să stau liniştită la 75 de ani şi să mă odihnesc… Casă am, un pic de avere am – doar linişte nu am din partea băiatului ăsta, pe care nu-l pot aduce nicicum de la familia aia şi să-l ajut şi pe el să-şi găsească un rost în viaţă!” Apoi, parcă realizând că mai au un drum lung până acasă, la munte, cele două femei îşi iau rămas bun şi părăsesc sediul I.M.L. Cluj, ţinându-se de braţ.
Sorin Grecu
