Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat tarife mai mari pentru deszăpezire şi curăţenie stradală, pentru cele două firme de salubritate, Rosal şi Brantner. Acestea ar putea primi sancţiuni mai aspre dacă nu respectă contractul.
Consilierii locali au dezbătut, în şedinţa extraordinară de miercuri, 7 august 2019, două proiecte privind majorarea tarifelor pentru deszăpezire şi salubritate stradală pentru Brantner, respectiv Rosal.
Un consilier UDMR a ridicat problema creşterii sancţiunilor pentru cele două firme, ţinând cont de modul defectous în care acestea au acţionat în iarna care a trecut: "Având în vedere modul dezastruos în care s-au efectuat lucrările de deszăpezire anul trecut, nu ăsta ar fi momentul în care ar trebui să includem şi nişte penalizări usturătoare, ca să nu se mai întâmple ce a fost anul trecut?", a spus acesta.
Primarul Clujului, Emil Boc, a răspuns că va ţine cont de propunere şi a apreciat că regândirea sancţiunilor pentru găsirea unei formule "mult mai constrângătoare" pentru cele două firme este binevenită.
"Domnule consilier, propunerea dumneavoastră va fi luată în considerare. Vom analiza modificarea regulamentului, unde sunt menţionate sancţiunile administrative pentru managementul defectuos sau incomplet şi vom gândi, împreună cu dumneavoastră, o modificare de regulament, care să vină în sensul celor invocate de dumneavoastră.
Apreciez grija şi preocuparea pentru acest aspect şi cred că a regândi sistemul de sancţiuni nu este o idee pe care ar trebui să nu o analizăm. Putem gândi o formulă mult mai constrângătoare care să îi pună din timp în gardă", a răspuns edilul.
Cele două proiecte pentru majorarea tarifelor au fost aprobate cu unanimitate de voturi (18 voturi pentru).
Conform proiectului de hotărâre, Brantner a solicitat Primăriei Cluj-Napoca "ajustarea tarifelor specifice activităţilor de salubrizare stradală şi deszăpezire cu indicele total al preţurilor de consum pentru perioada ianuarie 2017-ianuarie 2019, (…) precum şi cuprinderea contribuţiei pentru economia circulară, în valoare de 30 lei/tona de deşeuri municipal, destinate a fi eliminate prin depozitare, ca urmare a prevederilor OUG 74/2018".
De asemenea, SC Rosal Group SA a solicitat majorarea tarifelor de salubrizare stradală şi deszăpezire, invocând aceleaşi motive ca şi Brantner.
Același document arată că Brantner acţionează, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare stradală şi deszăpezire, în sectorul II, constituit din cartierele Someşeni, Bulgaria, Mărăşti, Gheorgheni, Andrei Mureşanu, Iris, Dâmbul Rotund şi parţial în centru. Rosal acţionează în sectorul I: cartierele Mănăştur, Zorilor, Plopilor, Gruia, Grigorescu şi parţial centru.