În ecosistemul fragil şi izolat al Antarcticii, cercetătorul columbian Paulo Tigreros îşi aruncă plasa în apele îngheţate pentru a colecta particule minuscule. El ştie că prezenţa microplasticelor în unul dintre cele mai bine conservate colţuri ale lumii este un termometru al poluării planetei, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Ca o sită, plasa lasă apa să treacă şi reţine micile particule solide care plutesc în aceste ape îngheţate ale strâmtorii Gerlache, un coridor natural de aproximativ 160 de kilometri lungime care separă Arhipelagul Palmer de capătul Peninsulei Antarctice.

La capătul lumii, departe de agitaţia globală, acest loc curat ar trebui să fie ferit de degradarea mediului care afectează restul planetei.

Probele colectate vor face posibilă, în urma examinărilor microscopice şi a altor analize, determinarea nivelului de microplastice pe care le conţin. Mărimea acestor particule – cel mai adesea invizibile cu ochiul liber – formate din polimeri şi alţi compuşi toxici variază între 5 mm şi o miime de milimetru.

Pentru biologul marin în vârstă de 51 de ani şi pentru colegii săi de la bordul ARC Simon Bolivar, o navă a marinei columbiene, nu există nicio îndoială că aceste particule au ajuns deja în Antarctica, unde apele Oceanului Pacific, Atlantic şi Indian se reunesc.

Ca urmare a poluării pe scară largă a apelor lumii de către milioanele de tone de deşeuri, prezenţa acestor particule a fost deja dovedită de multe ori în aceste oceane.

Aceste microplastice sunt rezultatul degradării fizice şi chimice a obiectelor, proces care durează sute de ani. Consecinţele acestui fenomen au fost studiate abia de la începutul anilor 2000, dar sunt încă puţin cunoscute.

Potrivit cercetătorului Paulo Tigreros, microplasticele sunt deja „omniprezente” în oceane, efectele lor putând fi fatale pentru animale şi ecosisteme.

„Considerăm Antarctica drept un continent total izolat” de activitatea umană, dar „reflectă problemele de mediu” ale planetei, explică Jorge Tadeo Lozano, cercetător la Universitatea din Bogota, care a însoţit această a zecea expediţie ştiinţifică a marinei columbiene.

Cercetările efectuate în 2019 de Universitatea Canterbury din Noua Zeelandă au relevat existenţa microplasticelor în zăpada din Antarctica, în timp ce peste 430 de milioane de tone de plastic sunt produse în fiecare an în întreaga lume, potrivit ONU.

În pofida distanţei sale, „continentul alb” este foarte expus ameninţărilor externe, a avertizat Tigreros.

Este posibil ca particulele să fi ajuns acolo în mod natural, purtate de curenţii oceanici care se îndreaptă spre sud. De asemenea, se pot transmite prin atmosferă sau prin excrementele mamiferelor marine şi peştilor care, în anumite perioade ale anului, migrează spre tropice şi revin câteva luni mai târziu.

Calota de gheaţă a Antarcticii, cu pinguini şi foci, este afectată de ani de zile din cauza creşterii temperaturii globale.

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care tocmai a lansat o expediţie cu Argentina pe acest subiect, microplasticele ar putea deteriora şi mai mult marele continent alb „prin reducerea reflexiei gheţii, prin modificarea rugozităţii suprafeţei”, stimulând „activitatea microbiană” şi „acţionând ca izolator termic”.