Inițiată de Societatea Organizată Sustenabil (SOS), campania solicită stoparea ilegalităților din lacul Tarnița și împrejurimile sale, motivând că lacul oferă clujenilor apa potabilă pe care o beau. De asemenea, semnatarii cer demolarea tuturor construcțiilor ilegale de pe lac, de la pontoane, la garduri și cabane, respectiv aplicarea legii care prevede interzicerea ambarcațiunilor motorizate, de la pontoane, la skijeturi, la bărci și până la hidroavioane.
În continuare, inițiatorii doresc amendarea proprietarilor care au construit ilegal, a celor care deversează fecalele în Tarnița, dar și a turiștilor care aruncă fără jenă deșeuri în apă. Aceștia mai doresc ca Rocsana Contraș, șef birou grad II la Salvaspeo Cluj și a ariilor protejate montane administrate de Consiliul Județean, să fie înlăturată din funcție.
„În loc să aplice legislația care interzice ambarcațiunile motorizate pe lac, este prima persoană care o încalcă, folosind ambarcațiuni motorizate și denumind «penali» sau «insecte» demnitari ori iubitori de natură care se împotrivesc poluării zonei cu motoare”, se arată în textul petiției, prin care se mai solicită ca toate instituțiile cu rol de administrare a Tarniției să conlucreze pentru a reglementa situația la lac pentru ca bunul comun al clujenilor „să nu mai fie privatizat, batjocorit și poluat”.
„Îți mulțumim pentru mobilizare. (…) Suntem deja 7000 de clujeni care cerem o apă mai curată. Hiroelectrica finalizează în această perioadă un regulament de utilizare a lacului. Joi dimineața depunem petiția la Hidroelectrica cu cererea expresă de a interzice ambarcațiunile motorizate.
Urmează să depunem și la alte instituții cu rol de reglementare și control, după ce avem regulamentul Hidroelectrica. Miza e mare, acces la o apă curată și la plaje publice, aproape de casă, pentru sute de mii de clujeni”, a precizat deputatul independent Adrian Dohotaru, unul dintre inițiatorii petiției.
În paralel cu ecologiștii, parlamentarii clujeni au depus la comun, la începutul lunii septembrie, o interpelare prin care cer ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să scoată Tarnița de pe lista lacurilor navigabile, asta deși sunt deja interzise ambarcațiunile motorizate prin reglementări la nivel județean.
Activiștii au arătat că, în 1994, Consilul Judetean Cluj a declarat Lacul Tarnița ca zonă naturală protejată de interes județean, alături de alte lacuri.
Apoi, în 1995, forul județean a aprobat un Regulament General pentru zonele protejate de interes județean, care cuprindea și reguli de utilizare a unor lacuri, inclusiv Tarnița.