coral

Aproape 10 mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Nicula din județul Cluj să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Ca în fiecare an, la miezul nopții toți cei prezenți au înconjurat biserica, pe coate și pe genunchi, într-un demers care simbolizează smerenia și jertfa.

Zece mii de oameni au înconjurat mănăstirea Nicula pe coate şi în genunchi, rugându-se la Maica Domnului

Este un obicei păstrat cu sfințenie de credincioșii care se roagă, în general, pentru sănătate, rezolvarea problemelor și succes în viață.

„Pe lângă faptul ca pare greu, e un drum pe care simți că te trage cineva, îți dă puterea. Când eram mică, am avut o problemă de sănătate, o rană care nu mi-a trecut și am venit aici și am înconjurat o singură dată bisericuța.

Și să știți că am avut vindecare! Îndemn pe toata lumea să creadă în Maica Domnului”, spune o femeie care a venit la Nicula.

„Aici este o icoană a Maicii Domnului care a plâns în 1699 timp de 26 de zile. Tot acest pelerinaj este atât de mare pentru că Maica Domnului i-a ajutat (pe oameni) în diferitele probleme le-au avut”, spune, la rândul său, preotul Pantelimon Mocan.

Credincioșii au venit chiar şi de la sute de kilometri depărtare, iar majoritatea au rămas peste noapte la mănăstire.

Unii s-au pregătit cu saci de dormit, corturi și provizii, în timp ce alții au adus cu ei doar câteva pături care să le țină de cald.

Peste 100 de mii de credincioși ortodocși și greco-catolici sunt așteptați anul acesta la mănăstirea Nicula, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Pelerinajul de cinci kilometri de la Gherla la Nicula, condus de Mitropolitul Clujului

Procesiunea de la Gherla la Nicula a început ieri, 14 august 2023, iar credincioșii, în frunte cu Mitropolitul Clujului, au parcurs drumul credinței pe jos, pe o distanță de cinci kilometri.

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Clujului, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului este precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, care amintește de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod, aflată în biserica din Nicula, a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Aceasta este condusă de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care va face parte și Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.

Pe altarul de vară al mănăstirii a fost săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserică și a fost săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, care a avut loc în jurul orei 00.00.

În ziua praznicului, marți, de la ora 09:00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

„Pe toată perioada prezenței lor la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului”, transmite Arhiepiscopia, potrivit Mediafax.

coral

coral