Ministerul Educației și Cercetării anunță, printr-un comunicat de presă, că intenționează să deruleze activități menite să combată „pseudoștiința și manipularea”.

Conform instituției, Daniel David, ministrul de resort, a semnat un parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) pentru un Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online.

„Va fi diseminat și discutat în cadrul școlilor/universităților din țară. Astfel, îi încurajăm pe decidenții din educație-cercetare să popularizeze acest ghid în grupurile elevilor/studenților, aparținătorilor acestora și ale personalului din educație-cercetare și să protejăm imaginea/demnitatea personală și umană în general”, se arată în comunicat.

Totodată, Ministerul anunță că va demara un proiect în parteneriat cu rețeaua de socializare TikTok, menit să să creeze „o serie de activități educaționale de promovare a științei și de control al pseudoștiinței, inclusiv de a crea pe platforma TikTok spații educaționale sigure, controlabile și stimulative pentru copii (singuri și/sau alături de părinți și profesori) și adulți.”

„Potențialul intelectual (de inteligență/creativitate) al românilor este comparabil cu al oricărei națiuni din țările mai dezvoltate. Dar acesta trebuie trecut prin educație pentru a-l valorifica în beneficiul națiunii și pentru a-i proteja pe oameni de irosirea/distorsionarea acestuia prin contaminarea cu pseudoștiință și pseudoreligie”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.

„Prin reformele începute (ex.: planurile-cadru pentru învățământ liceal) regândim educația în școli, acolo unde ne aducem copiii, iar prin aceste demersuri ducem și educația/știința la copii, în mod nonformal și/sau în afara școlii. În această manieră, educația nu mai este doar calea regală spre succesul social, ci devine și principalul mecanism de protecție și valorificare a calităților umane pe care le avem!”, a mai spus oficialul guvernamental.