Proiectul are o durată de 28 de luni şi va fi implementat de Ministerul Justiţiei, prin Direcţia Tehnologia Informaţiei, în calitate de solicitant/ beneficiar.
Valoarea totală a proiectului este de 117.432.803,32 lei, din care 98.683.028 lei reprezintă valoarea eligibilă (fonduri europene nerambursabile din PNRR), iar 18.749.775,32 lei reprezintă valoarea neeligibilă (taxa pe valoarea adăugată/ TVA).
„În ceea ce priveşte obiectivul proiectului, acesta urmăreşte îmbunătăţirea guvernării electronice şi accelerarea transformării digitale în sectorul judiciar, respectiv, consolidarea şi optimizarea activelor IT prin intermediul unei infrastructuri de date tip Cloud privat. Astfel, vor fi dotate cele două noduri ale centrului de date ce urmează a fi operaţionalizat pentru sistemul judiciar cu infrastructură IT şi de comunicaţii de date specifică tehnologiei de tip cloud (de ex., echipamente de stocare, procesare şi reţea, produse software standard/ specializate), în vederea susţinerii unor sisteme IT precum ECRIS V, Registrul Naţional al ONG-urilor, transcrierea automată voce-text/ speech2text etc”, transmite Ministerul Justiţiei.
Proiectul contribuie la atingerea jalonului 165 din PNRR „Digitalizarea autorităţilor publice centrale din sectorul judiciar” (cu termen de realizare iunie 2026), aferent Investiţiei 4 „Digitalizarea sistemului judiciar” (componenta 7 „Transformare digitală”).