Astăzi, Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a purtat discuții cu domnul Lucian Bode, Ministrul desemnat al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și au convenit ca pe agenda acțiunilor imediate ale ministerului să se regăsească și prioritățile în transporturi ale județului Cluj.
Succint, acestea sunt:
1. Conectarea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj la infrastructura de cale ferată destinată transportului pasagerilor. Această investiție susținută de președintele Consiliului este extrem de importantă în conectarea întregii regiuni la aeroportul internațional, prin infrastructura de cale ferată.
2. Prelungirea pistei Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj la 3.500 metri;
3. Împreună cu Ministerul Mediului, finalizarea devierii Someșului în cadrul dezvoltării aeroportului;
În aceste zile, Președintele Consiliului transmite prioritățile județului și celorlalți miniștri propuși ai noului Guvern, în funcție de domeniu, iar după învestirea acestuia va urmări ca solicitările județului Cluj să fie îndeplinite cât mai rapid.