Cu circulația redeschisă temporar în cursul zilei de miercuri, lucrările la podul Porțelanului vor fi reluate în luna februarie a anului viitor.
Potrivit precizărilor primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, specialiștii au termen până în luna februarie 2020 să găsească o soluție nouă pentru finalizarea lucrărilor la podul din cartierul Iris. Vă reamintim că, la începutul lunii decembrie, constructorii au descoperit un zăcământ de sare. Din această cauză, termenul de finalizare a podului rutier, programat inițial pentru luna mai a anului viitor, a fost prelungit.
„Dacă am fi acum 2000 de ani, am fi cei mai bogați din zonă. Sarea era ca aurul pe-atunci, era o monedă de schimb. În perioada aceea, sarea era singurul lucru care permitea conservarea hranei. Acum, avem un zăcământ de sare. Puteam forța, «faceți podul oricum!».
Dar, peste 2-3 ani, se măcina sarea și se clătina podul, apoi ne făceam de toată minunea. Experții au până în februarie să ne dea soluția nouă, până atunci am deschis circulația, cu semafor alternativ.
Vom relua lucrările, cu soluția propusă de specialiști. Care va fi aceea, habar n-am”, a punctat Boc, la un post de radio local.