Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 20-22 septembrie 2019 prima ediție a Festivalului Cărții pentru Copii.

Prin acest eveniment, biblioteca își propune să-i încurajeze pe copii să redescopere bucuria lecturii și să atragă atenția asupra cărților dedicate lor. În Anul Cărții, cuvintele scriitoarei Astrid Lindgren readuc în lumină rolul esențial al lecturii: „O copilărie fără cărți nu este copilărie. E ca și cum ai fi izgonit din locul fermecat în care poți găsi bucuria în stare pură.”

Festivalul va cuprinde pe lângă activități legate de carte și lectură, activități interactive și educative, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Vineri, 20 septembrie 2019, ora 12.00, în deschiderea festivalului, scriitorul și traducătorul Florin Bican se va întâlni cu micii cititori, iar la ora 18.00 va avea loc spectacolul de teatru pentru copii Croitorașul cel isteț, susținut de actorii Teatrului Puck.

Sâmbătă, 21 septembrie 2019, ora 15.00, ilustratorul Adrian Barbu îi va introduce pe cei mici în tainele realizării ilustrațiilor de carte, iar la ora 19.00 copiii sunt invitați să se costumeze și să petreacă la Carnavalul personajelor de poveste.

Duminică, 21 septembrie 2019, ora 11.00, cei mai curioși dintre copii sunt invitați la Clubul de filosofie, susținut de doamna conf. dr. Mihaela Frunză, de la Facultatea de Istorie şi Filosofie. La ora 15.00, poetul Victor Constantin Măruțoiu îi invită pe copii la un Atelier de scriere creativă.

Povești din diverse culturi le vor fi prezentate copiilor cu ajutorul Centrului de Limbă și Cultură Poloneză, Institutului Confucius și Institutului Francez Cluj. 

Muzeul Etnografic al Transilvaniei va invita copiii la un Atelier de confecționat păpuși tradiționale și brățări textile.

Evenimentul se va desfășura la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central ,,Simion Bărnuțiu”.

Programul detaliat al activităților este disponibil pe www.bjc.ro.