Clujenii sunt invitați joi, 29 august, începând cu ora 16:00, la Cinema Mărăști la o nouă întâlnire de informare cu privire la colectarea selectivă.

coral

Aceste întâlniri sunt organizate periodic de Primaria Cluj-Napoca împreună cu operatorii de salubritate, de la începutul acestui an, și sunt deschise tuturor cetățenilor interesați de colectarea selectivă a deșeurilor pe 4 fracții: deșeuri reziduale/menajere, hârtie/carton, plastic/metal, sticlă.

Întâlnirile de informare cu privire la acest subiect continuă până la finalul anului, după Calendarul de mai jos.

Calendarul întâlnirilor următoare la Cinema Mărăști:

  • 12 septembrie
  • 17 octombrie
  • 14 noiembrie
  • 12 decembrie

Calendarul întâlnirilor următoare la Cinema Dacia:

  • 19 septembrie
  • 31 octombrie
  • 21 noiembrie
  • 5 decembrie

Eventualele modificari ale calendarului vor fi comunicate în timp util.

Întâlnirile sunt organizate de Serviciul Ecologie urbană din cadrul Primăriei-Napoca în colaborare cu operatorul de salubritate din municipiu.

INFORMAȚII UTILE, PE SCURT despre colectarea selectivă:

În cartierele de blocuri (la asociațiile de proprietari) colectarea selectivă a deșeurilor se va face în recipienți de plastic colorați specific pentru fiecare fracție, amplasați la punctele de colectare.

În ceea ce privește gospodăriile individuale (case), colectarea selectivă a deșeurilor se va face în saci de plastic colorați specific pentru fiecare fracție, furnizați în mod gratuit de operatorii de salubritate. Deșeurile reziduale se vor colecta în pubela furnizată de operator.

Culorile specifice pentru pubele, respectiv saci menajeri pentru fiecare fracție sunt: deșeuri reziduale – negru, plastic/metal – galben, hârtie/carton – albastru, sticlă – verde.

coral

coral