Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de proiectare și asistență tehnică pentru restaurarea și conservarea Muzeului Memorial „Octavian Goga” din Ciucea.
Contractul are o valoare de 1.977.000 lei, fără TVA. Durata de prestare a serviciilor este de 91 de luni, din care maxim 5 luni și 15 zile sunt destinate elaborării documentației, iar 85 de luni și 15 zile reprezintă perioada de asistență tehnică din partea proiectantului.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Dorința noastră este de a reda strălucirea acestui obiectiv cultural de interes major și de a-l pune în valoare așa cum se cuvine, astfel încât frumusețea exponatelor și a ansamblului muzeal să poată fi admirată în condiții optime. Nu trebuie uitat faptul că întreg domeniul este strâns legat de personalitatea marcantă a marelui poet și om politic Octavian Goga, luptător fervent pentru Unire și fost prim-ministru al României.”
Forul administrativ județean are drept scop reabilitarea clădirilor din cadrul ansamblului muzeal și a căilor de acces către acestea, precum și punerea în valoare a imobilelor prin intermediul unor amenajări peisagistice, astfel că intenționează să acceseze fonduri europene nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027.
Reamintim, în acest context, faptul că Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea se află în proprietatea Consiliului Județean Cluj, cel care îi subvenționează şi coordonează activitatea. Din punct de vedere științific muzeul este coordonat de Ministerul Culturii, reprezentat în teritoriu prin Direcția Judeţeană pentru Cultură Cluj.