Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a vorbit duminică seară, la Antena 3 CNN, despre „anularea alegerilor prezidențiale din 2024”, catalogându-le drept „un eșec al statului”. Edilul îndeamnă instituțiile să lămurească ce s-a întâmplat. El susține teoria interferenței Rusiei în alegeri, iar alegătorii „l-au folosit pe Călin Georgescu pentru a da o palmă clasei politice”.
Până în prezent, anchetele n-au găsit nicio dovadă clară privind contribuția Kremlinului la câștigarea alegerilor de către Călin Georgescu, candidat suveranist independent. Edilul care și-a anunțat candidatura la președinția României, ca independent, solicită o explicație de la Curtea Constituțională privind o posibilă a doua candidatură a lui Georgescu la alegerile prezidențiale ce ar putea fi repetate pe 4 mai 2025.
„Oamenii au dreptate să întrebe care au fost motivele, care sunt rezultatele anchetelor. Până acum nu s-a dovedit nimic. Faptul că am ajuns să avem o anulare de alegeri e evident un eșec al instituțiilor statului și aici vorbim de servicii, Parchet, Autoritatea Electorală, eventual de ANAF, nu știu, și evident de președintele României. CCR a dat această decizie, acum e extrem de important ca aceste instituții să lămurească, pentru că altfel o să scadă foarte mult încrederea în instituțiile statului Instituția asta a alegerii e cea mai importantă instituție a democrației. Sunt informații pe care nu le am și poate că premierul, fiind parte a CSAT, poate că are niște informații. Eu cred că data trebuia fixată în funcție de răspunsul autorităților la întrebarea „când vom lămuri rezultatul alegerilor”, pentru că, în opinia mea, și pentru susținătorii lui Călin Georgescu sau acestui curent populist izolaționist, e important ca la începutul campaniei să știe dacă are dreptul să candideze, adică să nu se apuce să strângă semnături degeaba. E cel mai important când începem campania să știm că am închis situația”.
Edilul susține teoria implicării Rusiei și a existenței unei rețele de site-uri care fac propagandă și lobby pro-Putin. Pe de altă parte, ia în calcul și ipoteza ca majoritatea electoratului să fie supărat pe clasa politică actuală încât că a recurs la un vot de blam.
Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor după ce a obținut peste 2 milioane de voturi, dar rezultatele scrutinului au fost anulate de CCR. Înclină să creadă că a fost „o palmă” trasă clasei politice după 35 ani de eșecuri. Frustrările acumulate peste ani au dus treptat la ascensiunea curentului izolaționist și în România.
„Eu înclin să cred că a fost o influență a Rusiei. Ceea ce eu cred e că există o rețea de site-uri, de mici reviste online care se promovează între ele și care promovează narativul Rusiei. Trebuie dovedit dacă această rețea în mod organic sau plătit a ajutat campania lui Călin Georgescu. Nu cred că există persoane care să aibă politica ca lobby și să plătească sute de mii de euro să sprijine un candidat, cum s-a dovedit că s-a întâmplat. Eu nu cred că există astfel de gesturi gratuite. Cred că în spatele lui Georgescu sunt mulți oameni nemulțumiți de direcția statului, de faptul că nu se mai pot face combinațiile care se făceau înainte, deși se fac multe combinații. Mai departe de ce Călin Georgescu are un vot așa de mare, de ce are și mai mulți susținători acum? Pentru că există o profundă nemulțumire față de clasa politică și pe această uriașă nemulțumire, pe toate palierele, de cum funcționează școlile, spitalele, corupție, și pe această nemulțumire generală, cu o campanie foarte inteligentă și costisitoare a apărut un personaj și oamenii nu-l votează neapărat pe Călin Georgescu. Și-au găsit un instrument pentru a da o palmă clasei politice vechi. Eu n-am pus această întrebare, însă înclin să cred ce am citit în presă, că oamenii care consideră că decizia CCR nu e motivată corect de fapte, sunt cam două treimi din populație. E uriaș. Între ei sunt și mulți oameni care n-au votat cu Călin Georgescu, dar spun că vor o explicație”, a concluzionat Nicușor Dan, la Antena 3 CNN.