Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău, potrivit Agerpres.
Polițiștii spun că nou-născutul a dispărut duminică după-amiază.
„La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 15:10, polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au fost sesizați de către personalul medical al unui spital din municipiu despre faptul că, din secția de maternitate, a dispărut un nou-născut. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat mama copilului, o femeie de 33 de ani, din comuna Valea Seacă. Aceasta a născut gemeni la data de 23 aprilie a.c., iar astăzi, în jurul orei 14:45, când s-a dus în salon să îi alăpteze, a observat că unul dintre copii lipsește”, a declarat IPJ Bacău.
Potrivit IPJ Bacău, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Biroului de Investigații Criminale Bacău au preluat cazul și, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R., și efectuează activități pentru identificarea copilului și clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.