Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința locuitorilor satului Roșieni, comuna Mociu, faptul că drumul județean 161J, care pornește de la intersecția cu Drumul Național 16 și ajunge până în interiorul localității, urmează să fie asfaltat.
Lucrările de întreținere curentă și periodică vizează un sector de drum în lungime de peste 4 kilometri, mai exact de la km 0+000 până la km 4+300.
În acest moment lucrările sunt în plină derulare, firma constructoare executând casete în vederea ranforsării și lărgirii căii de rulare.
Lucrările de intervenție pe acest drum județean sunt mai ample, așternerea stratului de asfalt fiind precedată de alte categorii de lucrări complementare precum: tratarea burdușirilor, eliminarea gropilor prin acoperire cu piatră spartă, refacerea terasamentelor, acostamentelor, șanțurilor, podețelor și a zidurilor de sprijin, dar și așternerea unui strat suport de balast stabilizat. Nu în ultimul rând, pentru finalizarea completă a lucrărilor se vor realiza lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.