coral

De pe masa de sărbători nu poate lipsi o porție sănătoasă de sarmale, mai ales că acest fel de mâncare este unul dintre preferatele românilor.

Însă există și la acest preparat tradițional unele secrete pe care, dacă le cunoaștem, le putem folosi pentru a obține niște sarmale excelente.

De multe ori, unele persoane fierb sarmalele în apă, însă acest mod de preparare nu este cel ideal.

O rețetă veche, pe care o foloseau gospodinele pe vremuri, a devenit tot mai răspândită printre români în ultima vreme. Ea a fost notată la acea vreme de Păstorel Teodoreanu, un avocat renumit care a devenit cunoscut și pentru scrierile sale pline de umor.

Păstorel Teodoreanu a scris și o carte despre domeniul gastronomiei numită „Gastro no mice”, în paginile cărei se regăsește și o rețetă de sarmale, arată PlayTech.

„Preparația începe prin opărirea foilor de varză proaspătă cu borș. Sarmalele se fac numai cu vârful foilor. Tocătura se face din carne de bou de la coadă și carne de porc grasă. Se taie carnea în bucăți mici și se trece o dată prin mașină. Se trece apoi a doua oară prin mașină și se adaugă: un miez de pâine înmuiat în lapte, sare, piper, puțină ceapă tăiată foarte mărunt și prăjită în unt, puțină verdeață tocată mărunt (pătrunjel și mărar) și două ouă bine bătute.

Cu această compoziție se învelesc sarmalele, care nu trebuie să depășească în dimensiune o nucă de mărime mijlocie. Meșteșugul executantului constă în potriveala umpluturii. Ea nu trebuie să fie nici prea strânsă în foaia de varză (plumb), nici prea în voie (se desfac sarmalele).

Se pune pe fundul unui vas un strat de varză tăiat fin și deasupra se așează sarmalele, presărând printre ele boabe de piper negru. Deasupra sarmalelor, alt strat de varză tăiată fin. Pe straturile de varză se pot pune (nu-i indispensabil) felii de roșii și chiar ardei verde.”, descrie Păstorel Teodoreanu rețeta în cartea sa.

Ce să pui în loc de apă atunci când fierbi sarmale

Aceeași rețetă arată că apa în care fierb sarmalele ar trebui să fie înlocuită cu „zeamă de carne”. Aceasta poate fi înlocuită cu borș sau chiar cu vin, dar Teodoreanu spune că supa de carne este cea mai bună alegere.

În cartea scrisă de Păstorel Teodoreanu se dezvăluie și cu ce să înlocuiești apa în care pierb sarmalele. Acesta recomandă vinul, borșul, însă cea mai bună aromă va fi dată dacă sunt puse la fiert în zeamă de carne, până când lichidul scade la jumătate din cantitate.

După ce se iau de pe foc, sarmalele de țin într-un loc răcoros. A doua zi, se adaugă în vas, peste ele, vin și bulion și se mai pun o dată la cuptor, până când se rumenesc frumos deasupra, mai arată rețeta.

 

coral

coral