coral

Varicele sunt o problemă ce afectează un număr mare de persoane, iar în cazul acestei afecțiuni nu putem vorbi doar despre vârstă, ca fiind factorul favorizant. Varicele reprezință formațiuni venoase care sub presiune sunt supuse dilatării, aspectul ulterior al acestora fiind inestetic, vizibil sub forma unor umflături de culoare roșie, vânătă, în zonele afectate.

Varicele pot fi prevenite într-o oarecare măsură, însă în cazul în care stadiul bolii este deja avansat, o operație poate fi soluția care să ofere pacientului o șansă la a avea picioare sănătoase, lipsite de varice. Din fericire, se pune un foarte mare accent pe creșterea calității vieții, lucru care în domeniul medical se traduce prin centre specializate pe anumite patologii, în diferite zone ale țării. În cazul varicelor o operație varice București poate fi asigurată prin intermediul clinicii VenArt, care de asemenea oferă aceste servicii și în Cluj.

Cauze și factori favorizanți ai varicelor

Dezvoltarea varicelor are la bază câțiva factori declanșatori sau favorizanți, la care pacientul trebuie să fie atent, mai ales dacă în familia sa există un istoric al bolilor varicoase. De asemenea, mediul de lucru, stilul de viață și grija față de propriul organism reprezintă elemente cheie în vederea prevenirii varicelor, astfel încât acestea să poată fi ținute sub control.

Factorul ererditar nu trebuie neglijat, deoarece în cele mai multe dintre cazuri, dacă de-a lungul genealogiei unei familii există cazuri de varice, acestea vor apărea in procent foarte ridicat si in cazul descendentilor. Varicele pot fi moștenite atât de bărbați, cât si de către femei, agravarea acestora depinzând de diferiți factori.

În cazul femeilor se constată o incidență destul de mare în ceea ce privește apariția varicelor mai ales în timpul sarcinii, atunci când greutatea corporală crește foarte mult. În plus, greutatea apasă membrele inferioare, cele care practic sunt nevoite să suporte acest efort suplimentar.

Varicele pot apărea și se pot dezvolta și la persoanele care prin prisma locului de muncă stau foarte mult timp în picioare, sau sunt nevoite să ridice greutăți pentru perioade mari de timp.

Tratamentul modern al bolilor venoase – tratarea varicelor

Tratarea varicelor trebuie să fie efectuată încă din stadii incipiente, deoarece agravarea bolii poate conduce în timp la probleme serioase din punct de vedere vascular, dar și la un aspect inestetic al membrelor inferioare. Acestea, sub aspectul umflării și deformării venelor, pot deforma piciorul, modificând aspectul și culoarea acestuia, tocmai din cauza vizibilității bolii varicoase.

Din acest motiv se impune operarea varicelor, tocmai pentru ca boala să persiste și să nu se agraveze. Este important de reținut faptul că după o operație varice București șansele de recidivă sunt extrem de mici, iar intervenția chirurgicală este cât se poate de sigură, datorită procedeelor moderne utilizate în ultimii ani.

Sănătatea vasculară este la fel de importantă ca orice altă grijă vis-a-vis de propriul organism. Varicele nu trebuie trecute cu vederea, ignorate și sub nicio formă nu trebuie lăsate să își revină de la sine. Acest lucru nu se va întâmpla, ci va necesita intervenții chirurgicale specializate pe chirurgie a arterelor, realizate de medici informați și dedicați, în clinici și centre medicale performante.

 

coral

coral