În data de 13 noiembrie, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secției 4 Poliție – au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani, din comuna Vultureni, județul Cluj.
Conform probatoriului administrat, la data de 12 noiembrie, în timp se afla pe strada Primăverii din Cluj-Napoca, cel în cauză ar fi agresat-o pe fosta soție, în prezența fiului lor minor.
Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută de Codul penal.