coral

Compania aeriană românească Air Connect va lansa de pe Aeroportul Internațional Cluj noi rute spre Budapesta, ceea ce va putea face posibilă conexiunea cu cele mai populare zboruri internaționale din Europa de Est.

coral

În cadrul unei conferințe de presă care va avea loc marți, 28 martie, reprezentanții companiei vor discuta despre zborurile care vor pleca de pe aeroportul din Cluj spre capitala Ungariei, Budapesta, care vor oferi un acces facil tuturor călătorilor spre destinații din America de Nord sau Asia, pentru toate tipurile de trafic.

Compania aeriană românească, Air Connect, este o nouă companie aeriană înființată în România de către 7 investitori privați, din dorința de a deservi piața regională din zonă.

Compania a început operarea în august 2022, oferind zboruri interne în România, conectând aeroporturile regionale cu hub-urile din proximitate și zboruri de vacanță (charter) direct din aeroporturile regionale.

Air Connect operează până acum zboruri în Baia Mare, București, Constanța, Dubrovnik, Milano, Oradea, Roma, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Budapesta și Timișoara.

coral