coral

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, anunţă faptul că va fi prezent la cel mai important eveniment anual pentru aeroporturile şi companiile aeriene din întreaga lume, Passenger Terminal Expo & Conference 2019, ce va avea loc în perioada 26 – 28 martie 2019 în capitala Marii Britanii, Londra.

coral

Evenimentul se bucură de participarea unui număr impresionant de peste 7.000 de participanţi, din mai mult de 100 de ţări de pe tot mapamondul, iar conferinţa desfăşurată pe parcursul a nu mai puţin de 3 zile va aduce în prim plan teme de actualitate pentru aviaţia civilă internaţională.

Directorul General al  Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, domnul David Ciceo, a fost invitat în calitate de speaker, în data de 28 martie 2019, într-una  dintre sesiunile de prezentări şi dezbateri dedicate „Proiectării, planificării şi dezvoltării aeroporturilor”, din cadrul Passenger Terminal Conference 2019.

Prezentarea pe care acesta o va susţine are ca temă: „Potenţialul zborurilor intercontinentale de pe aeroporturilor regionale ale Europei”. „Având în vedere potenţialul existent la nivelul Europei Centrale şi de Est, pentru dezvoltarea traficului aerian în următoarele decenii dar şi constrângerile de capacitate reclamate de tot mai multe importante hub-uri aeriene europene, considerăm că există potenţial pentru zboruri intercontinentale în regiune şi cu atât mai mult pe Aeroportul Internaţional Cluj.”, a precizat domnul David Ciceo, în avanpremiera evenimentului.

„De asemenea, odată cu extinderea pistei de decolare-aterizare a Aeroportului Internaţional Cluj, la aproximativ 3.400 m, vom reuşi să realizăm primul zbor intercontinental de pe Aeroportul Cluj, zborul Cluj-Napoca – New York.”, a mai adăugat directorul aeroportului clujean.

Nu în ultimul rând este bine să amintim faptul că reprezentarea Aeroportului Internaţional Cluj la un eveniment de o asemenea anvergură, va aduce în prim plan exemple de bune practici şi rezultatele excepţionale de trafic ale unuia dintre cele mai dinamice aeroporturi regionale ale Europei, în anul în care România deţine Preşedenţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

 

coral