Pentru că Ordonanța prin care s-a introdus taxa de solidaritate a fost scrisă prost, iar OMV Petrom de la care Statul voia să ia bani nu se încadra, Parlamentul a modificat-o.
Printr-un amendament propus de Alexandru Nazare din partea PNL (fost ministru al Finanțelor) și asumat de către Coaliție (PSD-PNL-UDMR) s-a introdus un nou alineat care arată modul de calcul, de fapt, al cifrei de afaceri.
Legea de aprobare a Ordonanței (OUG 186/2022) a fost trimisă la Klaus Iohannis spre promulgare.
Noul alineat introdus prevede că determinarea ponderii în cifra de afaceri a activităților se realizează prin includerea următoarelor:
• în cazul activității economice cu codul CAEN 0610 – ”Extracția țițeiului”
1. prețul de vânzare al țițeiului, pentru cantitățile de țiței extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor țițeiului la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de țiței extrase de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor țițeiului la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de țiței extrase de către contribuabil și utilizate ca materie primă în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023.
• în cazul activității economice cu codul CAEN 0620 – ”Extracția gazelor naturale”
1. prețul de vânzare al gazelor naturale, pentru cantitățile de gaze naturale extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință . În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Viena în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de gaze naturale extrase de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de gaze naturale extrase de către contribuabil și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023.
• în cazul activității economice cu codul CAEN 0510 – ”Extracția huilei”
1. prețul de vânzare al huilei, pentru cantitățile de huilă extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor huilei la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de huilă extrase de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor la bursa de la Londra în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor de cocserie la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse de cocserie fabricate de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
4. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor de cocserie la bursa de la Londra din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse de cocserie fabricate de către contribuabil și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023;
4. tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023.
• în cazul activității economice cu codul CAEN 1920 – ”Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului”
1. prețul de vânzare al produselor obținute prin rafinarea petrolului, pentru cantitățile de produse obținute prin rafinarea petrolului de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate. În cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media prețurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exercițiul financiar de referință. În situația în care nu există tranzacții cu persoane neafiliate, se ia în considerare prețul de vânzare, dar nu mai puțin decât media cotațiilor Platts Mediteranean în anul fiscal/exercițiul financiar de referință;
2. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor obținute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse obținute prin rafinarea petrolului de către contribuabil și aflate la sfârșitul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;
3. media prețurilor prevăzute la pct. 1, dar nu mai puțin decât media cotațiilor produselor obținute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exercițiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantitățile de produse obținute prin rafinarea petrolului de către contribuabil și utilizate ca materie primă și/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023;
4. tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exercițiului financiar 2022, respectiv 2023.”