Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat marți, 10 septembrie 2019, contractul de prestare a serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnico-economice și de asistență tehnică aferente obiectivului de investiție „park and ride”.
Finanțată din bugetul Consiliului Județean, această facilitate ce urmează a fi construită în proximitatea Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu” Cluj-Napoca are drept principal obiectiv descongestionarea traficului și stimularea mobilității din perimetrul zonei metropolitane clujene, prin utilizarea mijloacelor de transport public în comun, în locul autovehiculelor personale.
Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj apreciază că obiectivul de tip „park and ride” de la intrarea în Cluj-Napoca e o investiție ce va genera beneficii multiple, atât pentru clujeni cât și pentru cei ce vizitează sau tranzitează Clujul, prin trecerea la un mod de deplasare mult mai rapid și mai ușor.
Contractul semnat marți de Președintele Consiliului Județean vizează elaborarea studiului de fezabilitate aferent investiției, a documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și a celei tehnice de execuție, respectiv asigurarea asistenței tehnice.
„Este unul din proiectele mele de suflet. Îmi doresc foarte mult să asigurăm infrastructura necesară prin care locuitorii județului Cluj să beneficieze de multiple oportunități de mobilitate, în condiții optime”, a declarat inițiatorul proiectului, vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Marius Mînzat.
Documentația ce va trebui realizată de societatea cu care s-a semnat contractul va fi predată Consiliului Județean în următoarele luni, după cum urmează: studiul de fezabilitate până la 1 decembrie 2019, documentația pentru obținerea autorizației de construire până cel târziu în 20 decembrie, în timp ce documentație tehnică de execuție va trebui predată până la sfârșitul lunii ianuarie 2020. În ceea ce privește componenta de asistență tehnică, aceasta va trebui asigurată până la data de 10 martie 2022.
Societatea declarată câștigătoare în urma desfășurării procedurii de atribuire a acestui contract de servicii este firma Hentza Business SRL, prețul convenit pentru îndeplinirea contractului fiind de 830 000 lei, fără TVA.
Parcări de tip ,,park&ride” funcționează deja cu succes în numeroase oraşe din Europa. Situate la intrările în oraşe, acestea le permit șoferilor din alte localități să îşi parcheze autovehiculele și să folosească pentru a ajunge în zona centrală transportul în comun. În acest fel, se contribuie semnificativ la decongestionarea traficului prin reducerea numărului de autovehicule care circulă în interiorul localității.