coral

Două mașini pentru stins incendii și una pentru intervenții și salvări de la înălțimi au intervenit pentru stingerea unui incendiu dintr-un apartament situat într-un imobil de locuințe de pe strada Constantin Brâncuși, din municipiul Cluj-Napoca, în cursul zilei de miercuri.

coral

Alarma a fost dată în jurul orei 21.40, iar pompierii sosiți de urgență la locul solicitării au găsit apartamentul cuprins aproape în întregime de flăcări. Locatarii blocului s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.

"Un bărbat în vârstă de circa 70 de ani a primit îngrijiri de la echipajul SAJ dislocat la locul evenimentului, privind posibila intoxicare cu fum. Bărbatul a refuzat transportul la spital. Intervenția promptă a pompierilor a reușit să limiteze extinderea flăcărilor și la celelalte apartamente din imobil. Situația este sub control, iar pompierii au acţionat pentru eliminarea focarelor mocnite ce se manifestau în masa mare de hârtie afectată de ardere (o colecție de publicații organizată într-o bibliotecă personală)", a transmis ISU Cluj.

Din cercetările preliminare se pare că proprietarul apartamentului afectat aprinsese o lumânare în memoria unei persoane și a lăsat-o nesupravegheată.

Pe lângă distrugerile însemnate din apartamentul situat la etajul trei, a mai fost afectată de flăcări și tâmplăria de PVC a apartamentului de deasupra și, prin scurgerea apei de la intervenție, zugrăveala din apartamentul situat dedesubt.

coral