Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că patru români și-au pierdut viața în accidentul ce a avut loc marți în localitatea Mestre din Italia.

Ambasada României la Roma şi Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat, în regim de urgenţă, în urma informaţiilor din presă referitoare la accidentul produs la data de 3 octombrie, în localitatea Mestre, Republica Italiană, în urma căruia mai multe persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost rănite, şi au solicitat autorităţilor locale, în regim de urgenţă, informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate”, precizează MAE într-un comunicat de presă.

O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la faţa locului, în regim de urgenţă, pentru a obţine mai multe informaţii cu privire la identitatea tuturor persoanelor afectate.

MAE precizează faptul că printre victimele accidentului rutier se află şi patru cetăţeni români.

„MAE subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanţele producerii accidentului şi gravitatea acestuia. Totodată, MAE informează că echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat şi la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsufleţite pentru a intra în legătură cu membrii de familie, în vederea acordării asistenţei consulare specifice în astfel de situaţii”, se menţionează în comunicat.

Ambasada României la Roma şi Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autorităţile locale şi vor acorda întregul sprijin, în limita competenţelor, în vederea repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces, precizează MAE.

21 de turiști italieni și străini au decedat în accidentul de marți seara din Mestre, lângă Veneția, după ce un autobuz a căzut de pe un pod și a luat foc.