Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Cluj, instituție aflată în subordinea forului administarativ județean, o analiză a activității derulată în primele cinci luni ale anului 2023 de serviciu de call center destinat sesizării cazurilor de abuz împotriva copiilor – 119.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Nimic nu este mai important decât siguranța și bunăstarea copiilor! Utilitatea acestui serviciu este demonstrată inclusiv de numărul mare de apeluri înregistrate doar în anul curent. Încurajăm clujenii să sune cu încredere specialiștii ce deservesc numărul 119, aceștia fiind disponibili 24 de ore din 24 pentru asigurarea bunăstării copiilor.”
În intervalul 1 ianuarie – 31 mai a.c., la nivelul D.G.A.S.P.C. Cluj au fost recepționate 1013 apeluri, cea mai mare parte a cazurilor semnalate fiind deja soluționate, respectiv 910. În același timp, alte 103 sunt în curs de a fi rezolvate de către specialiștii Direcției.
În ceea ce privește problemele sesizate, cele mai multe au vizat abuzul fizic, cel emoțional, neglijarea și abandonul.
Totodată, echipa mobilă a intervenit la 63 de cazuri de pe raza județului Cluj.
Numărul unic 119 a devenit tot mai cunoscut în rândul cetățenilor, dovadă în acest sens fiind creșterea semnificativă a apelurilor din cursul acestui an, aproximativ de opt ori mai multe comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrare 127.
Reamintim faptul că, prin apelarea numărului 119, disponibil în toate rețelele publice de comunicații din România, pot fi raportate, în regim non-stop, toate cazurile de abuz, exploatare, neglijare și forme de violență asupra copiilor, inclusiv bullying, respectiv toate situațiile care nu necesită intervenția imediată a autorităților specializate din cadrul Serviciului de Urgență 112.